Tuesday, August 7, 2018

Hello World!


https://terapieinarmonie.blogspot.com/2018/08/hello-world.html

Salut!

Costea Paul George sunt, unul din cele aproape 8 miliarde de suflete de pe acest Pământ. Întrebări de genul: cine suntem, ce suntem, de ce suntem aici, încotro ne îndreptăm, ce este viața, ce este conștiința, de ce existăm, ce sunt fricile noastre, de ce ne imbolnăvim și cum ne vindecăm?... și multe altele, m-au “chinuit” toată viața, ca și pe mulți alții.


Trezirea din 2012 mi-a dat peste cap toată realitatea. Și abia atunci am pornit cu adevărat pe drumul căutării de răspunsuri, iar viața mea a început să însemne o evoluție continuă, studiu și implementare a lucrurilor învățate.

Tot ce am studiat cu pasiune în acești ani, m-a ajutat să mă înțeleg mai bine atât pe mine însumi, cât și pe ceilalți. Am devenit astfel un bun cunoscător în Noua Medicină Germanică, Recall Healing, NLP, Hipnoterapie, Life Coaching. Aceste discipline odată însușite, mi-au oferit soluții la aproape toate problemele oamenilor.

În căutările mele, m-am intersectat cu spiritualitatea (inclusiv Kabbalah), care m-a apropiat cu adevărat de viață. Am început să mă aliniez tot mai mult cu viața, ceea ce m-a făcut să simt că realmente eman lumină, dragoste și energie vindecătoare, pe care oamenii din jurul meu le simt... iar după întâlnirea cu mine, nu mai pot fi la fel, ceva se schimbă și în ei!
...

Cu drag, Paul - aprilie 2019
...

P.S. Dacă ai vreun răspuns la întrebările mele, ajută-mă, scrie-mi mai jos… Ori dacă vrei să mă contactezi în orice problema, îți stau la dispoziție… 🙂

http://ascultatisufletul.wordpress.com/

NOUA MEDICINA GERMANICA – Adevarata Inovatie

Medicina alternativă, sau medicina uşoară, se limitează adesea la a propune soluţii terapeutice pornind de la aceleaşi condiţii de bază ca în medicina modernă: boala este ceva urât, rău, absurd; este un pericol. Nu există altă soluţie decât a o elimina, fie prin metode uşoare, fie prin metode violente. Descoperirile lui Hamer deschid, dimpotrivă, orizonturi total opuse: boala este răspunsul adecvat al creierului la un şoc extern, şi face parte dintr-un program de supravieţuire a speciei. Când un şoc emoţional este rezolvat, creierul inversează ordinea, şi individul trece în faza de refacere adică de vindecare. A descoperi sensul bolilor este cel mai pasionant şi mai profitabil lucru imaginabil. Nu se tratează cu credinţa în Moş Crăciun, însa ridică un voal care dezvăluie modul de funcţionare al fiinţei umane.

Descoperirile lui Hamer sunt configurate în cinci legi biologice fundamentale. Pentru a stabili aceste legi, el s-a bazat pe:
– experienţa directă a bolnavului de cancer;
– observarea a peste douăzeci de mii de cazuri patologice diferite (de la negi la SIDA, de la psihoză la leucemie, de la scleroza în placi la diabet) cercetând, pentru fiecare caz în parte, numitorul comun, şocul emoţional care a declanşat-o;
– studiul evoluţiei, de la prima celulă destinată a deveni un individ complex.
Cele 5 legi au apărut odată cu viaţa şi sunt înscrise în codul genetic al tuturor fiinţelor vii, planta, animalul şi omul comportându-se conform aceloraşi legi biologice.

Pentru că o ipoteză să aibă valoare de lege ştiinţifică trebuie ca ea să fie reproductibila, altfel rămâne o simplă ipoteză: apa fierbe întotdeauna la o sută de grade, în aceleaşi condiţii de presiune atmosferică. Cu excepţia doctorului Hamer, sunt şi alţi medici şi terapeuţi din Europa care au verificat cele cinci legi biologice ale Noii Medicini, pe mii de bolnavi. Întotdeauna aceste legi s-au dovedit a fi exacte şi reproductibile, deci ştiinţifice.

“De mii de ani umanitatea experimentează faptul că, în definitiv, toate bolile sunt de origine psihică şi acest lucru constituie acum o valoare ştiinţifică deosebită înscrisă în patrimoniul cunoaşterii universale; numai medicina face din noi, fiinţe însufleţite, un sac plin de formule chimice”.”Oamenii nu mor din cauza cancerului şi nici din cauza agenţilor patogeni, a virusurilor, bacteriilor… ci din cauza fricii şi a epuizării.”
Doctor Ryke Geerd Hamer

Sursa – “Medicina cu susul in jos” – Giorgio Mambretti si Jean Seraphin

cu drag, Costea Paul George

___________________________________

Ai o parere, o intrebare, o idee, o nemultumire, o critica?… Comenteaza mai jos, impartaseste-o cu noi, ceilalti… 🙂

Ti-a placut articolul? Apreciezi munca mea, efortul meu?… “SHARE” aici, sub articol si astfel vei contribui la aflarea acestor adevaruri. Nu te costa nimic! Poti sa ii dai un “LIKE” si paginii “terapie in armonie”, in dreapta sus, daca vrei sa ne urmaresti pe facebook… 🙂 ... Cel putin, ca iti place ori nu, da un calificativ articolului aici, dedesubt, la "Reactii la articol"... 🙂

Introdu aici, dedesubt, adresa ta de e-mail si vei primi saptamanal GRATIS articole interesante + bonus un PDF GRATIS “LEUCEMIA – o anemie mai severa sau cancer?”

Adresa de email: *


2 comments:

Paul Costea said...

simona says:
06/07/2013 at 8:24 PM

cum se intampla cu cei mici cand ei nu constientizeaza ca au o boala????si totusi mor din cauza unor boli grele.
Reply

Costea Paul George says:
06/07/2013 at 8:30 PM

copiii mici fac boli datorita conflictelor mamei din perioada sarcinii, datorita nasterii nenaturale, iar, pe urma, daca tie nu iti poate comunica, el crezi ca nu isi face conflicte? ia sperie-l, ia chinuie-l, ia bate-l, sa vezi cum o sa iti moara intr-o boala sarmanul… suntem invatati sa credem ca un copil mic, daca nu poate sa ne comunice, nu are trairi si emotii… pacat! ar trebui sa ni se explice ca aceel emotii pe care nu ni le poate comunica il duc si pe el, la fel ca pe noi, in boli…
Reply

dan says:
14/07/2013 at 4:20 PM

Multe boli sunt sunt karmice…exemplul cu nou-nascutii, acestia se nasc cu boli pentru ca au de platit datorii din alte vieti…bolile pe care le acumuleaza oamenii pe parcursul vietii (daca s-au nascut sanatosi sunt cu totul altceva)…exista si oameni care nu pot fi vindecati , asa cum spunea Valeriu Popa cei care nu pot urma tratamentul prescris de terapeut, nu de medic (nu toti oamenii pot rezolva acel conflict emotional), bolnavii autoprogramati, se nasc un program karmic.
Reply
dan says:
14/07/2013 at 6:41 PM

Dr.Hamer a avut multe necazuri in Germania datorita metodei sale…Germania nu e nici pe departe o tara democrata si asa super cum se vede din Romania .
Reply

Paul Costea said...

Costea Paul George says:
14/07/2013 at 8:07 PM

draga dan… fiecare om din cei 6 miliarde are adevarul sau. stii cum e cu asta? ca si cum noi doi am fi in aceeasi cladire, dar la etaje diferite. vedem alte lucruri pe geam decat celalalt si consideram, credem cu tarie, ca ceea ce vede fiecare e adevarul.. eu accept si respect adevarul tau si nu pot sa il judec, etichetez pe valeriu popa atata timp cat doar am auzit de el… si nici macar dupa aia…

stii care este problema totusi? oamenii judeca si eticheteaza ceva fara a avea macar habar despre ce este vorba. eu de 3 ani studiez noua medicina germanica si pot sa spun ca ceva mai maret nu am mai intalnit. la inceput nu am crezut, dar de la primul curs incoace, tot ce s-a intamplat in viata mea, fiind atent la cele invatate, nu a facut decat sa intareasca adevarul acestei medicini. ca si cazuri concrete in jurul meu: prieten vindecat de cancer de colon, prietena vindecata de cancer de col uterin, eu vindecat de toate alergiile (polen, praf, par de pisica si de caine), sora mea vindecata de dureri in gat (cand bea apa rece de la frigider), crina veres de la cluj, trimisa acasa sa moara pt ca avea 4 cancere in faza terminala iar acum e complet vindecata… ar mai fi multi altii…

iar dr.hamer a fost indepartat din sistemul medical pentru ca, cu ce a descoperit el, lezeaza interesele big pharma & co, care conduce de fapt sistemul. cum sa il lase in pace? trebuie indepartat, persecutat, ca nu cumva sa se ajunga la implementarea unei medicini prin care multi ar avea miliarde de pierdut. el a vindecat 6000 de bolnavi de cancer din 6500, majoritatea trimisi acasa sa moara de catre medicina. citeste “mafia medicala” de ghislaine lanctot, fost medic, la fel, indepartat din sistem, care fost proprietara a 7 spitale si policlinici si stia ce se invarte in culise…

cu stima, paul
Reply

dan says:
14/07/2013 at 9:11 PM

prin comentariul meu nu am urmarit sa etichetez nimic…problema este ca am avut si noi oameni initiati , dar intotdeauna e mai verde iarba din curtea vecinului si nu ne cunoastem propriile valori (dovada ca doar ai auzit de Valeriu Popa),…cum am mai spus pana si denumirea de medicina germanica mi se pare exagerata , atata timp cat Germania nu recunoaste asa ceva.
eu nu neg metodele dr. hamer pentru ca eu insumi m-am documentat atat cat am putut despre metoda sa de vindecare…in rest , articolele sunt interesante si urmaresc in continuare ceea ce publici…
cu stima
Dan

http://salvativasemenii.wordpress.com/category/valeriu-popa/
Reply

Costea Paul George says:
14/07/2013 at 9:18 PM

da, dane, poate nu ai urmarit sa etichetezi ci doar eu am simtit-o asa… tocmai de aia am zis ca fiecare avem adevarul nostru. eu nu am avut ocazia sa aflu mai multe despre valeriu popa si iti multumesc pt link. iti promit ca o sa ma documentez si, daca rezoneaza cu adevarul meu, chiar voi publica despre el… sunt tare curios… 🙂

cu stima, paul
Reply

dan says:
14/07/2013 at 9:14 PM

in privinta categoriilor , indiferent unde dau click imi apare acelasi lucru…sau nu e inca actualizat site-ul?
Reply

Costea Paul George says:
14/07/2013 at 9:21 PM

la categorii inca nu este nimic, asa este… ar trebui sa scriu articole care sa se incadreze in categoriile respective, dar nu am timp… va urma, totusi… 🙂