Wednesday, August 8, 2018

Noua Medicina Germana - adevar sau minciuna?

https://terapieinarmonie.blogspot.com/2018/08/noua-medicina-germana-adevar-sau.html
(postare initiala: 10 martie 2013)

Acum doi ani s-a intamplat ceva foarte interesant in viata mea si, ca urmare a acestui lucru, azi vad altfel lumea… 🙂

In primavara, o buna prietena de-a mea, contabila sefa la firma de distributie gaze din localitate, mi-a zis ca a participat la un curs de Noua Medicina Germanica si mi-a recomandat sa merg si eu pentru ca e ceva ce o sa imi schimbe viata.
Intreband-o despre ce este vorba, in linii mari, mi-a zis ca este vorba despre o medicina care te invata cum sa te vindeci fara ajutorul medicamentelor si cum sa nu te mai imbolnavesti niciodata. Bineinteles ca am fost putin reticent la cele auzite ca doar stiam de o viata ca, desi nu am suferit niciodata de boli grave, de cate ori am fost bolnav, fugeam repede la doctor, ii spuneam ce problema am iar acesta imi dadea tratamentul adecvat iar eu eram apoi mai bine, nu mai aveam simptome.

Aveam in mine o frica inradacinata ca, daca las lucrurile asa, boala mea se va agrava si ar putea sa degenereze in ceva mult mai grav. Iar ceea ce am aflat parea, in interpretarea mea initiala, o dogma care s-ar baza pe faptul ca te vindeci cu ajutorul puterii mintii: nu sunt bolnav, nu sunt bolnav, nu sunt bolnav, iar eu mai auzisem despre lucruri din astea si stiam ca erau lipsite de sens. Aveam sa aflu mai tarziu ca ma inselasem in raspunsul rapid pe care mi l-am dat atunci…

Desi nu am avut multa incredere dar, avand totusi in minte ideea de a nu eticheta si a nu judeca in necunostinta de cauza, am zis ca ascult sfatul prietenei mele si m-am inscris la cursul care a avut loc candva prin vara. Am ajuns la adresa primita la timp, m-am prezentat doamnei ce se ocupa de organizare, dupa care, am ocupat loc in sala, bineinteles in primul rand pentru ca nu aud prea bine 🙂 si am asteptat “spectacolul”. La ora 17 si-a facut aparitia un tip ce m-a socat putin la prima vedere. Avea in jur la 45-50 de ani, inalt, cu o privire impunatoare care efectiv te face sa te pierzi in prezenta sa, iar ce am remarcat a fost parul sau pana pe umeri, grisonat si cret ca la o oita. Tipul era insotit de un caine care semana foarte mult la par cu gazda. Nu am putut face sa nu schitez un zambet…

S-a prezentat, dupa care a inceput sa ne vorbeasca despre Noua Medicina Germanica… In prima ora de curs, eram profund intrigat de ce auzeam, imi venea sa ma ridic, sa ii zic vreo doua si sa ies din sala. Cum adica doctorii ne fac rau prin prescrierea de chimicale care amelioreaza doar simptomele, avand o gramada de efecte adverse si dand peste cap echilibrul natural al organismului? Cum adica luptam cu himerele cand luptam contra bacteriilor, care sunt, de fapt, prietenii si nu dusmanii nostri iar noi traim in simbioza cu ele inca de la inceputurile vietii pe acest minunat Pamant? Cum adica noi cream bolile prin mintea noastra, prin faptul ca nu acceptam situatiile de viata asa cum sunt ele, bolile fiind doar o reactie de supravietuire a organismului la faptul ca nu sunt indeplinite nevoile si asteptarile noastre si la faptul ca ca ne identificam cu toate situatiile de viata care ne induc suferinta? Cum adica cancerul nu este mortal ci este chiar reversibil, odata ce omul isi incheie socotelile cu situatia care i-a provocat boala respectiva, situatie pe care creierul, neavand notiunea timpului prezent (doar constientul o are), o trateaza ca actuala chiar si dupa ani de zile? Cum adica boli ca diabetul, epilepsia si multe altele nu sunt incurabile? Cum adica SIDA nu exista, virusul HIV gasit fiind de fapt un simplu test de alergie?…

Traiam o adevarata si groaznica neacceptare… Pana in momentul in care s-a intamplat un declic in creierul meu iar atunci am inceput sa transpir si mi-am zis: daca omul asta are dreptate, am pus-o! Nu doar eu, ci noi toti! Abia din acel moment am fost deschis sa primesc informatia asa cum era, fara a eticheta, fara a judeca si fara a trece prin filtrul prejudecatilor, crezurilor, invataturilor, a ratiunii mele, care era total bulversata. Incet, incet, se lega totul. Am realizat, am simtit si efectiv am stiut ca e asa. Mi-au trecut ca niste flashuri prin minte situatii din trecut, pe atunci inexplicabile, care, acum isi gaseau sensul… Din acel moment, am fost foarte atent tot cursul, vroiam doar sa asimilez cat mai mult din informatia cu care eram bombardat. Au fost doua saptamani de profunda transformare si schimbare de viziune.

Mai aveam o mica indoiala totusi, desi simteam ca asa stau lucrurile precum am aflat la curs. Imi trebuia o dovada clara, pentru ca exemplele de vindecare date la curs nu mi se pareau palpabile. Iar dovada a si venit, chiar de la prietena mea, care mi-a zis de o cunostinta comuna vindecata de niste probleme foarte grave la colon, pe care nici nu imi vine sa le amintesc aici. Atata doar ca doctorii i-au dat niste pronosticuri tare sumbre. Norocul lui a fost sa fie indrumat tot de aceasta doamna la un curs de Noua Medicina Germanica. Am vorbit cu el si mi-a povestit foarte incantat ca, la doar doua saptamani de la curs, i-au disparut efectiv simptomele care l-ar fi dus in cateva luni in mormant. La cateva luni de la curs era vindecat complet. Dar aceasta poveste va fi tema unui nou articol…

Da. Am simtit dupa acel curs ca ceva s-a schimbat in mine iremediabil, nu mai puteam vedea lumea in acelasi fel. Nu imi mai era frica de boli, le priveam dintr-o cu totul alta perspectiva, aceasta dupa o viata intreaga in care am fost manipulat, ca si toti ceilalti, sa cred ca medicamentele sunt cele care ma salveaza. S-a mers pe aceasta linie cu medicina pentru ca sunt interese colosale la mijloc. M-am interesat si am aflat de exemplu ca insulina adminstrata unui diabetic costa minim 3000 lei pe luna, bani pe care ii da statul din banii nostri concernelor farmaceutice… iar citostaticele, care sunt, de fapt, otrava celulara, au preturi colosale, platite tot din banii nostri. Mai sunt interese sa se treaca la o alta abordare a stiintei medicale? La scoala, in mass media, peste tot ne sunt implementate lucruri care sa ne faca dependenti de doctori, medicamente, analize, tratamente…

Bineinteles ca, daca te izbesti din prima de tot ce ti-am povestit, vei trai aceeasi neacceptare. La sfarsitul cursului, ni s-au zis urmatoarele: nu trebuie sa credeti nimic din ce v-am spus aici, doar verificati pe propria piele si o sa realizati daca e minciuna sau adevar. Tot asta iti spun si eu tie. Nu crede, doar documenteaza-te, afla si asimileaza informatiile. Pune-ti intre timp intrebarea: de ce crezi ca suntem tinuti la limita subzistentei? Stii si tu: ca sa nu avem timp de alte preocupari, sa nu avem timp sa invatam, sa evoluam, sa gandim…

……..

P.S. Daca ai timp, am pentru tine un articol care iti explica principiile ce stau la baza Noii Medicini Germanice. Merita sa il citesti, insa, atentie: nu judeca, nu eticheta, nu trece prin filtrele cunostintelor, prejudecatilor tale, doar citeste si astfel vei simti daca e adevar sau minciuna: “Noua Medicina Germanica – O Revolutie in Medicina !

P.S.2. Daca ceea ce ai citit ti-a starnit interesul si ai vrea sa afli cu mult mai multe lucruri in aceasta privinta, as dori sa iti aduc la cunostinta ca se va organiza un curs (workshop, atelier) de Noua Medicina Germanica, la sfarsitul lunii iunie 2013 in Arad… Deasemenea, la sfarsitul lui august 2013, se va organiza o tabara de 12 zile in Muntii Apuseni, la care au participat, doar anul trecut, peste 300 de persoane din toata tara, din care in jur de 50 erau medici de profesie, care au reusit sa treaca peste barierele impuse de EGO si care au devenit astfel, inainte de medici, oameni… Aceasta tabara este ceva extraordinar… 🙂

Aceste ateliere interactive se încadrează în programul de promovare a sănătăţii şi de prevenire a bolilor psihosomatice, constientizandu-se importanţa pe care o deţin trăirile şi conflictele în viaţa cotidiană, prevenind suferinţele fizice şi psihice. Atelierele au la bază Ştiinţa Vindecării Germanice (Dr.Hamer), comunicarea nonviolenta a lui Marshall Rosenberg, precum şi descoperirile referitoare la schimbarea programelor biologice de supravieţuire specifice fiinţei umane, experimentate de Ghis pe propria sa persoană.

La ce fel de intrebari vei primi raspuns:
– cum functioneaza organismul nostru, aceasta minunata masinarie biologica?
– ce sunt, de fapt, bolile si care este relatia noastra cu ele?
– ce sunt bacteriile, virusii, celelalte microorganisme si care e rolul lor in organism?
– ce trebuie sa faci ca sa te vindeci de orice boala?
– care sunt cele 5 criterii care odata indeplinite te duc in boala si cum faci sa nu se indeplineasca?
– ce trebuie sa faci sa ramai sanatos?
– cum sa comunicam fara violenta pentru a aduce armonia in viata?
– ce inseamna a fi suveran si de ce ar trebui sa fim toti suverani?
– care este relatia noastra cu zeitatea?
– si multe altele…

Daca esti interesat(a), te rog sa imi trimiti un e-mail pe adresa costeapaulgeorge@gmail.com in care sa imi scrii numele, numarul de telefon si adresa de e-mail pentru a putea primi mai multe detalii… Un singur lucru pot sa iti spun: iti va schimba viata, intocmai ca si mie! 🙂

cu drag, Costea Paul George

___________________________________

Ai o parere, o intrebare, o idee, o nemultumire, o critica?… Comenteaza mai jos, impartaseste-o cu noi, ceilalti… 🙂

Ti-a placut articolul? Apreciezi munca mea, efortul meu?… “SHARE” aici, sub articol si astfel vei contribui la aflarea acestor adevaruri. Nu te costa nimic! Poti sa ii dai un “LIKE” si paginii “terapie in armonie”, in dreapta sus, daca vrei sa ne urmaresti pe facebook… 🙂 ... Cel putin, ca iti place ori nu, da un calificativ articolului aici, dedesubt, la "Reactii la articol"... 🙂

Introdu aici, dedesubt, adresa ta de e-mail si vei primi saptamanal GRATIS articole interesante + bonus un PDF GRATIS “LEUCEMIA – o anemie mai severa sau cancer?”

Adresa de email: *


16 comments:

Paul Costea said...

Iulia says:
11/03/2013 at 12:05 AM

Bravo Paul,imi place mult cum ai scris articolul si subiectul este extrem de interesant si valoros pentru toata lumea, eu citisem ceva despre lucrurile astea si cred in ele dar nu stia ca se numeste medicina Germanica…oare de unde vine numele asta?…tot nemtii sunt fruntea?
Reply

admin says:
11/03/2013 at 12:29 AM

“Noua Medicina Germanica” – a fost pusa la punct de catre un doctor german, DR.Med.Theo.Ryke Geerd Hamer si este o noua interpretare a medicinii… Acest doctor, impreuna cu ce face el, este varianta moderna a unui om mare din evul mediu, care deasemenea a fost persecutat pt faptul ca a realizat ca pamantul este rotund si nu plat iar nu soarele se invarte in jurul pamantului ci invers… iar acum, la multe sute de ani distanta, sunt universal acceptate teoriile sale. Dr. Hamer a facut mai multi ani de puscarie pentru ca a avut curajul sa vindece oameni prin alte metode decat ii cereau protocoalele medicale si, deasemenea, pentru ca a mai avut curajul sa ajute oameni si dupa retragerea licentei de medic… Sunt interese f mari la mijloc… 🙂
Reply
Feli says:
11/10/2013 at 11:49 AM

Hamer initial a vrut sa-i spuna Noua Medicina, dar acest nume era deja patentat. De aceea s-a decis la Noua Medicina Germanica.
Reply
Costea Paul George says:
11/10/2013 at 3:47 PM

asa este… … dar a redenumit-o in stiinta vindecarii germane…
Reply

Gabryelle’s Blog says:
11/03/2013 at 10:01 AM

Buna si felicitari pentru ceea ce scrii. Ai luat decizia de a face acest blog, intr-un moment in care nu se putea mai bun pentru mine.
Si eu trec prin ceea ce ai experimentat si tu, iar citind articolul tau m-am motivat sa fac o schimbare. Tatal meu a murit chiar dupa o sedinta de citostatice, si sunt sigura ca acesta a fost motivul decesului..citostaticele si frica de boala (deoarece si tatal sau a murit tot de cancer).
Din pacate aceasta frica s-a transmis si la mine fara sa-mi dau seama, iar acum starea mea fizica si psihica s-a deteriorat foarte mult. Totusi multumesc pentru acest articol, care mi-a dat de gandit. Mult succes si mai asteptam articole! 🙂
Reply

admin says:
11/03/2013 at 10:24 AM

Draga gabi… imi pare rau pt ce ai patit… dar am, intr-un fel, o stire buna pt tine: nu exista boli ereditare, doar in conceptia fantezista a medicinii clasice. ceea ce se intampla, de fapt, este ca, mama si copilul, fiind firi asemanatoare si traind in acelasi mediu, “beneficiaza” de aceleasi tipare de a privi si interpreta lumea si, prin urmare, sunt predispusi la aceleasi boli, iar medicina clasica, nefacand o analiza a cauzelor bolilor, interpreteaza ca s-au transmis genetic. Si nicio boala nu vine de la sine ci noi am creat-o prin felul nostru de a interpreta lumea si ceea ce ni se intampla… Iar tatal tau, din pacate, a cazut in cercul vicios al fricii, inca de cand stia de tatal sau ca are cancer si i s-a spus ca este ereditar. Pacat… Totusi, acum, din pacate, nu mai poti schimba lucrurile pentru ei… Capul sus, da-mi un LIKE in stanga si urmareste ce scriu, vei avea surprize sa afli cum stau, de fapt, lucrurile! Introdu-ti adresa de email in stanga si vei primi articolele direct pe email…
Reply
Gabryelle’s Blog says:
12/03/2013 at 6:20 PM

Multumesc mult pentru incurajari si apreciez dorinta ta de a impartasi cu noi aceste cunoasteri. Eu cred in ceea ce tu afirmi, si sper sa-mi fac si creierul sa creada.
Sunt abonata, si abia astept sa citesc urmatorul articol. Mult succes in tot ce iti propui!
Reply

Paul Costea said...

admin says:
15/03/2013 at 1:30 PM

tu si creierul tau sunteti una… nu mai lucrati in directii diferite… creierul, prin ego, are si el treaba lui, ne-a sustinut intotdeauna in supravietuire… cand ne provoaca o boala, o face doar in acest sens, al supravietuirii, si nu trebuie decat sa stam la o discutie cu noi insine si sa ne clarificam care sunt acele lucruri din viata noastra cu care nu suntem in armonie… odata ce esti constient de aceste lucruri, nu mai poti sa intri in boala… Fa din EGO un slujitor loial, sa vezi ce se intampla! 🙂
Reply

Gabriela ==GIULIANA says:
12/03/2013 at 8:16 PM

Felicitari PAUL !!!! MA BUCUR NESPUS pentru CREATIA TA, este foarte frumos site-ul si bine venit pentru semenii nostri.
Reply

admin says:
12/03/2013 at 9:11 PM

iti multumesc mult… o sa ma straduiesc sa aduc lumina in lumea asta, atata cat pot… 🙂
Reply

Andrea Maior says:
22/03/2013 at 12:26 PM

Ceao Paul!
Sunt Andrea, fiica lui Aliz de la Oradea:)) Te felicit si iti doresc mult succes in promovarea singurului ADEVAR adevarat. Si eu muncesc pe front maghiar, si am succese enorme! Ne mai vedem cu siguranta. Te pup!!!!!!
Reply

admin says:
22/03/2013 at 9:22 PM

MERSI MULT!!! 🙂
Reply

ramonabowtech@yahoo.com says:
22/03/2013 at 10:59 PM

Felicitari, succes si ajuta-ne si pe noi sa ne intelegem conflictele si urmarile lor asupra corpului nostru…:)))
Reply

admin says:
23/03/2013 at 12:08 AM

🙂
Reply

dana says:
25/03/2013 at 3:35 PM

Draga Paul ,un articol interesant,multumesc.
Reply
teodora says:
11/04/2013 at 10:05 AM

dragul meu,iti spun sincer,am multi prieteni in Germania-chiar si fiica mea locuieste acolo de 3 ani-si multi care merg regulat.ce se intampla daca ai un tratament prescris la noi si mergi acolo la medic?
dim medicamente,jumatate se dau la o parte.dupa o luna,iar se reduce cantitatea de medicamente.toti, acolo,iti spun acelasi lucru-medicamentele iti fac mai mult rau decat bine,sunt doar niste chimicale…
sincera sa fiu,eu inclin mai mult pe naturiste,am preferatele mele ca sa spun asa-spirulina,omega 3,gingko biloba si mai nou,cartilajul de rechin.
incerc sa mananc sanatos si fac miscare.
oricum,iti multumesc mult,articolul este foarte interesant.ma bucur sa cunosc oameni care trag cate un semnal de alarma,doar ca depinde si de mentalitatea fiecaruia,de cat e deschis fiecare la schimbari.
iti doresc o zi buna si succes.
Reply

Paul Costea said...

Criss says:
31/05/2013 at 1:08 PM

Dna aveti mare dreptate in privinta medicinii din Germania. Eu locuiesc doar de un an in Germania si am o fetita. Ei bine, pediatrul ei, de cate ori mi se imbolnaveste copilul imi prescrie tratamente naturiste, si mai intai de toate tot ce poate intari imunitatea in mod natural. In tara mi-au indopat-o si pt un banal rosu in gat cu antibiotice si Nuroffen si alte nebunele. Acest doctor (german) mi-a spus de nenumarate ori ca pacientii lui sunt sanatosi pt ca nu mananca medicamente cu pumnul. Nu am mai dat niciunui membru din familia mea medicamente ci ne straduim sa ne mentinem pozitivi (astfel ne ocolesc bolile :)) de asta avem mare grija la psihic. Nici macar migrene´nu mai am 🙂
Multe felicitari dlui Paul si la cat mai multe articole de felul acesta
Reply
Costea Paul George says:
31/05/2013 at 5:49 PM

iti multumesc pentru comentariu… 🙂
Reply
laszlo amelia emma says:
10/06/2013 at 4:27 PM

buna teodora,ma numesc amelia,locuiesc si eu in germania,si mi-ar face multa placere.sa ne mai scriem,si imi place acest fel de a gindi,adresa mea de e-mail si mess este emma_amy68@yahoo.com,iti multumesc si astept intr-o colaborare
Reply

Adrian Bondoc says:
02/05/2013 at 3:55 PM

🙂
Reply
Daniela says:
08/05/2013 at 8:11 AM

Paul Costea said...

Daniela says:
08/05/2013 at 8:11 AM

Buna Paul,
Sunt asistenta medicala si imi iubesc nespus meseria. Imi place sa stau de vorba cu pacientii care ne calca pragul si ne cer ajutor si…de vreo 3-4 ani tot observ ca nu este de ajuns ceea ce fac eu : adica sa le administrez injectia, perfuzia sau pastilele indicate de medic, parca nu este complet modul in care abordam omul/pacientul…este ceva robotic parca sa le iei tensiunea, le faci EKG, recoltezi sange sau urina sau alte lichide pentru probe de laborator, radiografii, CT, etc, apoi le privesti rezultatele si tragi concluzia prescriindu-le liste mari sau mai mici cu medicatie. In viteza cu care lucram si la volumul de munca la care suntem supusi, noi, cadrele medicale, nu avem timp sa privim pe acel om/pacient in mod holistic. El vine si ne spune ma doare capul, ametesc, ma doare in stanga, in dreapta, ma simt slabit, etc si…. de fapt…pe el il doare ….sufletul, singuratatea lui, necazurile lui, lipsa banilor lui, certurile lui cu familia sau cu semenii lui, frustarile lui din tinerete, neimplinirile lui din viata, conflictele lui si multe alte dureri de genul acesta care, da, se transforma ulterior in simptome resimtite la nivel fizic, organic. Dar, medicina clasica, alopata nu are tratament pentru aceste simptome. Mai bine zis nu are timp sa asculte aceste “simptome”, “dureri”,ne-ar trebui ore intregi alocate unui singur om, in conditiile in care la usa mai sunt 20. In cel mai bun caz, il trimiti la psihiatru sau la psiholog si…ca medic internist, cardiolog, neurolog,etc ii dai reteta cu medicatie pentru ptr durerea fizica si psihiatru cea pentru “cealalta durere”. Si uite asa, omul are o “punga mare” de pastile de luat pentru o luna, trei luni, sase luni, sau pentru toata viata. De aceea, Paul, iti spuneam la inceput ca simt ca acest mod de abordare parca nu este suficient…si, ca asistenta medicala care isi iubeste meseria si care ar vrea sa se dedice mai mult in a-si ajuta semenii, cred ca introducerea de terapii complementare, alternative ar fi binevenita. Din pacate, in sistemul medical de stat nu sunt validate aceste terapii, nu se practica decat in anumite orase mai mari, oamenii nu sunt educati sa aiba incredere in ele, le sunt parca spalate creierele daca incerci sa le vorbesti de asa ceva…se amuza copios sau te privesc intr-un mod straniu.

Paul Costea said...

Daniela says:
08/05/2013 at 8:11 AM
Si stii ce mai este interesant Paul ? Tot la locul de munca am constatat de-a lungul anilor: pacientilor care se prezinta la noi, efectiv nu le place sa le spui ca sunt sanatosi. Daca in urma analizelor facute le spui ca sunt OK, rezultatele sunt in limitele admise, traseul EKG nu inregistreaza modificari si inima este bune, efectiv se cearta cu tine si spun ceva de genul :”omul moare si voi imi spuneti ca sunt sanatos”, “merg in alt spital ca voi nu sunteti buni”, sau merg la diferite mas-media si iti fac articole denigratoare de genul “cum a fost lasat acasa fara sa fie internat un bolnav care simte ce moare”,etc. Deci, nu le place sa auda ca sunt sanatosi, ca trebuie sa manance mai putin si mai atent, sa doarma suficient, sa faca miscare, plimbari, sa-si gaseasca preocupari placute in timpul liber, in schimb, pleaca foarte fericiti si multumiti daca au in mana vreo trei retete cu medicatie care trebuie urmata pe termen lung. Si la fel de mult, le place sa ajunga in sala de asteptare, la apartinatori si parca cu multumire deplina la explica acestora cat de bolnavi i-a gasit doctorul, uite sunt vreo 3 diagnostice trecute acolo si au primit atatea medicamente sa le ia. Foarte interesanta reactia de multumire, satisfactie…..Sa nu crezi Paul ca din acel moment va urma vindecarea lor….Aceeiasi oameni, ne vin dupa 3 zile, o saptamana, doua saptamani, iar ne spun ca nu se simt bine desi au luat tratamentul sau nu l-au luat caci a costat bani multi si nu au avut, cer alt tratament, mai ieftin sau gratuit si…..aceasta stare de fapt se repeta ciclic intr-un circuit inchis. Eu una, imi doresc sa fiu initiata si sa lucrez intr-o si alaturi de o echipa de cadre medicale care aplica si alte tipuri de terapii…De exemplu sunt fascinata de tot ceea ce include tratamentele energetice, meloterapia, ilaroterapia, terapia prin dans/miscare, sacroterapia, reflexoterapia, masajul, apiterapia, acquaterapia, homeoterapia, terapia cu ajutorul plantelor si produselor naturiste. De foarte multe ori visez cu ochii deschisi si chiar i-am spus unui medic care, pe langa medicina clasica practica acupunctura ca eu am sa-mi deschid o clinica, in mediul rural, pe pamantul mostenit la tara, o clinica in care sa se aplice doar aceste terapii complementare, alternative sau “neconventionale” cum o numesc unii. :).Si, ca sa fac haz de fantezia mea intreb :”De unde sa am atatia medici pentru aceste “specialitati” ? :), “cine ma va pregati pe mine ca asistenta medicala pe una din aceste noi specialitati ?” :).
Pana voi gasi raspunsurile, incerc singura, sa-mi descopar potentialul, citesc pe internet anumite tehnici, am de lucrat mai intai pe mine insami si cu mine insami ca sa observ rezultatele…. Si faptul ca am gasit blogul tau si a altor oameni minunati, care simt eu ca au aproximativ aceleasi idei, dorinte, sperante, principii de viata ca si mine nu este o intamplare. Este o parte din raspunsul la intrebarile pe care mi le pun in ultimul timp, din ce in ce mai des atat la locul de munca cat si acasa in viata privata.
Iti doresc o zi minunata ! Daniela Tomescu, Petrosani.
Reply

Paul Costea said...

admin says:
09/05/2013 at 4:29 PM

foarte frumos comentariul tau… 🙂 … efectiv m-ai lasat mut… 🙂

da, eu zic ca oricare din terapiile alternative sunt mai bune decat medicina asa zis clasica… au un mod de abordare mai apropiat de natura si de noi, ca oameni… problema la multe dintre ele este ca trateaza simptomele, intocmai ca medicina clasica, si nu cauzele… am studiat mai multe terapii si, dintre toate, cea mai buna mi se pare noua medicina germanica, care iti explica ca tu ai creat boala si doar tu o poti “arunca” cu adevarat… ar fi multe de povestit aici. daca imi citesti articolele, o sa iti dai seama in mare despre ce este vorba… succes

p.s. iti recomand cartea “medicina cu susul in jos”, o sa iti dea de gandit…
Reply
Adriana says:
25/05/2013 at 3:38 PM

Pentru Daniela,
Foarte frumos ce ai spus despre medicina clasica. Sunt convinsa ca in curand iti vei indeplini visul si vei avea o clinica de terapii complementare. Succes!
Reply
Rusu Elena says:
02/06/2013 at 10:18 AM

Bunadimineata, Daniela! Iti doresc sa ajungi sa iti indeplinesti acest vis . Mentionez ca eu sunt medic dentist si homeopat si de anul trecut , de cand am fost la cursul de medicina germana sustinut de Andrei in Cta( am fost si in anul acesta), imi explic multe , multe, multe… din viata mea si a altora. Cred ca eu practic acest tip de medicina de cand am inceput sa lucrez(~15 ani ) mereu mi-am dorit o relatie cu oamenii care imi cer ajutorul mai…..neconventionala( criticata fiind cateodata si de colegi si de unii oameni).Acum stiu ca ce fac e superbine si ca oamenii care apeleaza la mine vin deoarece, si fraza asta cam de la toti o aud, “mie imi pasa de ei si de ce li se intampla”. Din ce in ce mai mult, asa cum ai observat si tu, sufletul omului are nevoie de ajutor si nu stiu sau le este rusine sa il ceara. Vin la mine cu alt motiv( probleme dentare), dar , din dialogul purtat stiu ca problema dentara era minora sau , de cele mai multe ori, era inventata. Imi doresc acelasi lucru ca tine: o zona cu multa “natura” unde oamenii sa “INVETE SA TRAIASCA”, doar redirectionati de cineva.( tu, eu,alti colegi de breasla care vor avea curaj).
Reply

Paul Costea said...

Daniela says:
02/06/2013 at 6:47 PM

Buna Elena,
Cat de mult ma bucur sa constat, citind comentariile de pe acest blog, ca exista si alte cadre medicale care-si dau seama ca nu este suficienta doar medicina alopata pentru vindecare si ca, pana cand omul/pacientul care se prezinta la cabinet nu va fi privit, ascultat si tratat in mod holistic, vindecarea nu va fi completa si de durata.Cred ca ai observat si tu, Elena ca, in sistemul medical de stat nu avem timpul necesar sa-i ascultam atat durerea fizica cat si cea sufleteasca si, mai mult chiar, nu ne mai ramane timp sa-l (re)educam sa gandeasca altfel sa-si schimbe viziunea asupra vietii, asupra experientelor prin care trece, sa inteleaga oportunitatile si invatamintele care trebuiesc intelese, retinute din experientele si momentele mai putin placute si,,,,sa-si continue apoi drumul vietii mai atent la fiecare moment, cuvant, gand, gest, fapta, *mai intelept* chiar. Cand sa le mai explicam toate acestea si inca ceva in plus legat de importanta miscarii zilnice, a alimentelor consumate, a importantei somnului si odihnei acordate trupului cand acesta o cere ? Cand ? In comditiile in care este coada mare la usa cabinetului, medic este numai unul, si. datorita timpului mare de asteptare oamenii devin agitati, nervosi necuvinciosi in cuvintele adresate oamenilor din sistem,sistemului medical in sine si a regulior impuse de el ? Drept este ca, nu ne tine nimeni cu forta sa fim angajatii sistemului sa sanatate de stat….si …sa suportam toate acestea…dar, tot la fel de drept este faptul ca, daca ai o intentie buna, sa usurezi toate acestea, sa-ti faci un cabinet privat de consultatii, un serviciu ambulatoriu de ingrijiri la domiciliu sau o casa pentru batranii singuri, nu ai sanse prea mari, in primul rand datorita groazei birocratiei pe care trebuie s-o infrunti pentru crearea legala a unei astfel de societati si, in al doilea rand datorita taxelor, impozitelor, facturilor pe care le platesti catre stat atunci cand incepi sa functionezi. Mie imi place mult partea de geriatrie,si….cand vreau sa evadez din realitate, imi imaginez ca, pe pamantul de la tara, deci in mediul rural, voi avea o mica clinica, inconjurata de verdeata, flori, pomi fructiferi,alei cu bancute si masute, o oaza de liniste, frumusete naturala , in care oamenii de varsta a treia singuri, neajutorati, sau care se simt abandonati de familiile lor sa invete ca se poate trai frumos chiar la varsta a treia, ca se poate reinvata sa te bucuri, sa zambesti, sa faci miscare, sa-ti recapeti cat de cat optimismul si sa inteleaga ca, varsta a treia nu inseamna neaparat boala, povara, suferinta pentru trupul lor.Citesc ce ti-am scris si…zambesc si…sper….:). Cine stie ? Una ca tine, ca mine si altii ca noi, ne vom uni in curand visele, sperantele si….le vom concretiza gasind ajutorul de unde nici nu ne asteptam…:). O seara minunata iti doresc !

Paul Costea said...

Daniela says:
02/06/2013 at 6:47 PM
PS: Pana va veni acest moment, eu, una, mai am de lucrat inca cu mine insami, pentru dezvoltarea mea personala…Nu am participat niciodata la nici un seminar sau curs Noua medicina germana, nici la unul de dezvoltare personala desi imi doresc aceasta…Deocamdata citesc bibliografia pe care mi-am procurat-o de pe internet, invat, observ si aplic cele invatate pe mine insami, pe pacientii care ni se prezinta la cabinet. Sunt incantata de micile transformari de moment pe care le-am sesizat. 🙂 (care sper sa fie si de durata)
Reply
anonim says:
02/02/2014 at 6:24 PM

este ffff adevarat in tot ceea ai spus si doar mintea si mediul de trai e vinovat de toate bolile din organism si tot puterea minti ne poate insanatosi .
Reply

Nell says:
21/05/2013 at 1:13 PM

Da, am facut si eu cursul cu tipul respectiv. E interesant. Si, intr-adevar, sunt momente cand iti vine sa ii dai una
Reply

admin says:
21/05/2013 at 1:28 PM

:))))) doar la inceput, pana nu il cunosti… cel putin, asa a fost in cazul meu… :)))) … oricum, e super tare tipul. lui ii pot multumi pt schimbarea din viata mea…
Reply

Paul Costea said...

Adriana says:
25/05/2013 at 3:33 AM

Buna Paul,
Te felicit pentru website. E super adevarat ce spui despre cum ne cream propriile boli fara sa ne dam seama, si ca frica atrage boala. Intelepciunea populara spune bine, “de ce ti-e frica nu scapi” si asa e. Gandurile creeaza realitatea. Felicitari ca ai construit acest website si ca suntem colegi la MIB. Ma bucur ca eu am crescut intr-o familie in care ce zice “doctorul ” NU e sfant. Un succes al meu a fost sa-l fac pe tatal meu sa inteleaga ca el nu raceste grav in fiecare an de “2 ori” pentru ca “asa e el” ci pentru ca asa vrea el sa creada. De 2 ani n-a mai racit “grav” si are 68 ani. Eu am avut parte de o experienta care m-a convins cat de mult ne afecteaza gandurile. Aveam crize de respiratie, asemanatoare cu cele de astm si nu plecam nicaieri fara spray. Daca il uitam acasa, ma panicam si bineinteles faceam o criza. Imi placea sa vorbesc de problema asta (primeam atentie) pe care doctorii nu o puteau explica ptr. ca nu aveam nimic la nivel organic. Apoi o prietena de-a mea mi-a zis ca totul e in capul meu. La inceput am fost socata…cum adica? Eu imi creez crizele de astm? De ce as face asta? E foarte neplacut. Nu intelegeam. Apoi…mi-am zis…daca are dreptate si am incetat sa ma mai gandesc la asta. Dupa ce am divortat de primul sot au incetat si “crizele de astm”. Astmul era de fapt relatia nepotrivita pentru mine in care eram.
Paul, locuiesc in State si sunt uimita cat de manipulati sunt americanii de sistemul medical si de catre cel de asigurari. Desi multi se plang si vad ca e gresit sistemul, nu prea au ce face ptr. ca sistemul e construit sa te tina sclav si dependent. Sunt si multi americani care stiu ce e bun pentru ei. Aceia sunt cei care citesc, se informeaza si nu se uita la televizor. Eu in primii 3 ani in State n-am avut televizor si n-am suferit.
Inca o data felicitari Paul pentru initiativa de a-i ajuta si pe altii sa se lumineze! Ii iubesc si eu pe Dr.Dyer Wayer, D.Chopra, N.D.Walsch, Louise Hay, etc.
Reply

admin says:
25/05/2013 at 12:01 PM

adriana… frumos comentariu…. no comment… iti dau doar dreptate si iti recomand sa citesti atent articolele “Noua Medicina Germanica – O revolutie in medicina” si “Noua Medicina Germanica – Adevar sau minciuna” …
Reply

ionut says:
31/05/2013 at 6:16 PM

mi se pare amuzant ca aceste lucruri exista de 4000 de ani 🙂 astea sunt mici parti din ceea ce inseamna buddhismul, zen si alte invataturi estice. si pentru mine a fost o mare revelatie si un soc cand am descoperit ca exista si alte moduri de a percepe existenta in afara de indobitocirea in care suntem crescuti. in fond nu conteaza prin cine reusesti sa mai iei o gura de aer din manipularea asta constanta si sa mai deschizi un pic ochii catre adevar 🙂 ma bucur ca sunt din ce in ce mai multi. namaste
Reply

Paul Costea said...

Costea Paul George says:
31/05/2013 at 8:52 PM

stai relax… sunt foarte multi si cei ce condamna ceea ce stim si credem noi… si eu am fost tot asa candva, egoul prea puternic nu lasa sa se treaca prin filtrele sale informatia…. dar acum nu mai pot sa cred tot ce ni se baga pe gat prin educatie, mass-media, legi, etc…

la primul curs de noua medicina germanica, stii ce ni s-a spus?: “nu crede nimic din ceea ce iti spun, doar lasa informatia sa treaca de scutul gros al conditionarilor. probeaza doar pe pielea ta daca e adevarat sau fals… iar eu am probat si este ceva extraordinar sa observi ca tot ce ai invatat se adevereste…
Reply

Anton says:
31/05/2013 at 10:54 PM

Sunt de profesie psiholog clinician si psihoterapeut. In decembrie 2010 si ianuarie 2011 am participat la un curs de initiere respectiv un curs detaliat despre NMG. Nefiind medic de profesie nu am inteles multe dintre explicatiile medicale. Insa am inteles un lucru: corpul meu reactioneaza cu multiplicare celulara atunci cand un conflict intern trece peste un anumit prag de intensitate si durata. In perioada urmatoare am urmarit atent pe mine simptomele fazelor de vindecare dupa rezolvarea unor conflicte emotionale personale (nu am fost diagnosticat cu nicio boala) si toate s-au adeverit. Asta pentru ca multiplicarea celulara trebuie sa dureze o perioada de timp destul de lunga pentru a deveni destul de mare si sa fie detectabila. Apoi bunica s-a imbolnavit, a fost suspecta de cancer tiroidian. avea 76 de ani si medicii de la Oradea o tot dadeau in sus si in jos ca trebuie operata. Am cumparat atlasul doctorului Hamer din Ungaria si utilizand descrierea tipului de conflict pentru cancer tiroidian pentru lobul drept (bunica acolo avea posibilul cancer care deja crescuse la 6 cm in diametru) ea s-a facut bine. La nici trei luni de zile chestia de 6 cm disparuse complet asa cum s-a vazut pe rezultatul examenului echograf. asta s-a intamplat anul trecut in 2012. Tratamentul extrem de simplu in principiu al doctorului Hamer este in esenta psihoterapie! Iti rezolvi conflictul -> organismul trece automat in faza de vindecare cand tumorile sunt dizolvate fara nicio interventie din exterior! Poate suna miraculos pentru unii insa corpul nostru chiar asa functioneaza! Uneori cand lucrez cu clienti cu tulburari emotionale mai grave, dupa cate o sedinta in care li se produce un declick profund, sedinta urmatoare ma suna ca nu pot veni la cabinet deoarece sunt in faze de vindecare. Am vazut asta intamplandu-se de nenumarate ori atat la mine (noi ca psihologi trebuie sa lucram constant pe noi) cat si la clientii mei, evident fara ca ei sa stie ca defapt s-au vindecat de un posibil cancer incipient.
Reply

Paul Costea said...

Costea Paul George says:
31/05/2013 at 11:03 PM

bravo, anton… de “medici” din astia are nevoie lumea! tine-o tot asa! succes! 🙂

P.S. am pus intre ghilimele cuvantul “medic” pt ca anton e, de fapt, psiholog… tot un fel de medic… 🙂
Reply
Costea Paul George says:
31/05/2013 at 11:04 PM

te rog sa ma contactezi pe pagina… sunt tot din oradea… poate reusim o colaborare… 🙂
Reply
laszlo amelia emma says:
10/06/2013 at 4:22 PM

buna ziua,am si eu o problema ,diagnosticata ca fiind depresie,incerc sa ies din ea si nu reusesc,ma puteti ajuta?va multumesc si astept un raspuns
Reply
Costea Paul George says:
10/06/2013 at 4:40 PM

aceasta medicina ajuta, bineinteles, dar nu se pot da solutii sau diagnostice pe baza unor simptome, ca si in cazul medicinii alopate… omul nu este un robot caruia ii ajustezi ici colo cate o piesa ca sa functioneze… este cu mult mai mult de atat. pe langa corp, el mai inseamna trairi, emotii, prejudecati, etc… fara o discutie prealabila, nu te poti avanta… trebuie mai intai sa il intelegi, sa il cunosti, sa vezi ce probleme de viata are, cum vede el lumea… etc… draga emma, te rog sa imi trimiti un email cu numele si numarul tau de telefon si tinem legatura… iti multumesc mult… 🙂
Reply
Violeta says:
21/01/2014 at 2:33 AM

Foarte interesant articolul, dar si comentariile! Eu cred de peste un an in puterea vindecatoare divina pe care o am in mine, pe care o avem, de fapt, cu totii. Nu am participat inca la niciun curs de NMG, dar imi doresc foarte mult! Problema cu rezolvarea conflictelor, insa, nu este intotdeauna chiar atat de simpla – mai ales atunci cand este vorba despre conflictele celor dragi. As aprecia mai multe informatii pe aceasta tema. Multumesc!
Reply
Costea Paul George says:
21/01/2014 at 7:43 PM

asa este… cel mai dificil este sa faci fata acestor tipuri de conflicte si sa ii ajuti pe cei dragi… citeste ghislaine, ea iti da solutii in acest sens, e senzationala… 🙂

cu mult drag, paul
Reply

Paul Costea said...

Andreea says:
04/06/2013 at 8:21 PM

Pt. Anton….imi poti spune, te rog, cum pot intra in posesia Atlasului dr-lui Hamer. Am tot cautat pe internet, insa nu gasesc nimic, iar nevoia de el este f. mare (caz in familie de cancer la san). multumesc anticipat
Reply

Costea Paul George says:
04/06/2013 at 9:47 PM

atlasul lui hamer in limba romana inca nu exista… este foarte mare cerere pentru el… cand o sa apara, voi, cititorii mei, veti afla primii…. 🙂
Reply
Alisia Vernescu says:
11/08/2013 at 12:43 PM

Multumesc pentru acest site minunat. Vin cu o completare la ce ai scris pana acum. Acel atlas a fost tradus si poate fi procurat de la doctor Crina Veres. Este foarte scump (250 lei) si greu de folosit pentru cei care nu au urmat un curs de Medicina Germanica.
Reply
Costea Paul George says:
11/08/2013 at 1:07 PM

da… stiu aceste detalii… iti multumesc oricum… 🙂
Reply

jeni says:
08/06/2013 at 8:04 AM

Buna
Despre hepatite ,spui ceva???
Mresi!
Reply

Costea Paul George says:
08/06/2013 at 8:50 AM

o sa spun si despre hepatite, bineinteles… toate la timpul lor, nu le pot pe toate deodata, din pacate…. aboneaza-te la newsletter si vei primi si articolul care te intereseaza… 🙂 … iti multumesc mult pentru interes… 🙂
Reply

Paul Costea said...

simona henter says:
11/06/2013 at 6:56 AM

Buna,mi-a placut articolul si sint foarte fericita ca sint din ce in ce mai multi oameni ca tine care sint preocupati de sanatate si bunastarea sufleteasca.eu am ineput de prin anii ’90 sa studieze si sa ma informez de tot ce exista la vremea aceea despre vindecari fara medicamente,fara otravuri.ma pot mindri chiar si cu o realizare.in anul 2002 tatal meu a fost diagnosticat cu cancer la vezica urinara si dupa mult efort phisic din partea mea si un urias efort de mentalitate al tatalui meu am reusit sa trecem peste asta. medicul urolog i-a prezis inca 2-3 operatii,iar ultima -o vezica contra naturii.nu s-a intimplat nimic din cele spuse de medic,doar batjocura din partea acestuia ,atunci cind ,dupa multi ani ,i s-a spus ce -a facut,adica ce tratament a folosit.traieste,este plin de viata ,are 77 de ani si acum are grija de mama mea care are parkinson.tot in cautarea unei vieti sanatoase fara medici si medicamente am descoperit echilibrarea energetica cu hologramele energetice,adica acupunctura fara ace-cea mai mare descoperire in medicina cuantica.sa fii binecuvintat pentru tot ce faci!
Reply

Costea Paul George says:
11/06/2013 at 7:39 AM

daca aprofundezi aceasta medicina, realizezi ca foarte multe boli despre care stim ca sunt incurabile, odata cu rezolvarea conflictul care a determinat acele boli, efectiv se duc, nu isi mai au rostul in organism, pentru ca fiecare boala isi are rostul ei, nu a aparut acolo prin “donatie” genetica ori “cadou” de la soarta… parkinsonul este una din aceste boli… succes… 🙂
Reply

micaela says:
11/06/2013 at 3:07 PM

F bun articolul.m-a pus pe ganduri.as vrea sa aflu mai multe informatii.spre exemplu eu nu raman insarcinata de 5 ani ma chinui.am facut toate analizele care mi sa spus ca sunt in regula si totusi nu gasesc explicatia .poate scrii ceva di despre problema mea.
Reply

Costea Paul George says:
11/06/2013 at 4:38 PM

bineinteles ca o sa scriu si despre asta… aboneaza-te gratis la newsletterele mele si ramai pe faza… 🙂 … iti urez o zi frumoasa…
Reply

Reply
paul says:
21/05/2016 at 8:18 PM
valeria zamfir says:
15/06/2013 at 1:23 AM

multumesc foarte mult,d-le Costea Paul George,pentru tot ceea ce ne propui sa FIM si sa TRAIM!!! eu asa traiesc de 20 de ani si ma bucur de o sanatate exceptionala,simt si cea mai mica modificare spre bine sau rau din organismul meu si imediat se pun in miscare toate ,,rotitele,,pentru a readuce organismul la functionarea optima!!!tot ceea ce traiesc si simt este raportat la d-zeu-Creatorul… relatia erotica o folosesc pentru a alimenta energia-foc necesara arderilor perfecte din organism…atunci se reduce considerabil si cantitatea de mancare zilnica…relatia cu pamantul,cu natura imi incarca necesarul de putere,de siguranta,de incredere in reusita in ceea ce-mi propun…relatia de iubire si de nonagresivitate la nivel de egalitate cu animalele si cu oamenii imi da libertate si increderea ca nimeni niciodata nu ma va agresa cu nimic…si totul capata nebanuita frumusete si magie!!! nu am probleme psihologice si din acest motiv vorbesc asa cu…exuberanta!!! am terminat liceul economic de contabilitate,apoi facultatea de drept,apoi am plecat din tara…imi asigur toate necesare traiului si imi cresc cei doi copii ai mei singura!!! sunt o persoana ancorata in realitate si…totusi traiesc asa cum am explicat mai sus!!! oameni buni,SE POATE!!! MULTUMESC… <3
Reply

Paul Costea said...

VioletLorelei says:
30/06/2013 at 11:06 PM

Este foarte interesant cum le aranjeaza Dumnezeu pe toate. Si tatal meu a murit, in urma cu 2 ani de cancer si, imediat dupa aceea am ajuns, intamplator cu fiica mea cea mica la un medic homeopat. Apoi am inceput sa ma tratez si eu la acelasi medic. In toamna anului trecut, pe cand incepuse sa ma obsedeze tot mai mult suferinta si disparitia tatalui meu, ma simteam din ce in ce mai rau, moment in care am aflat de la medicul homeopat despre Bruno Groening (care se baza pe aceleasi principii de vindecare – credinta si pozitivism). Din acel moment, n-mai mai ajuns la doctor, n-am mai luat medicamente si am inceput sa ma vindec de toate suferintele (stomac, bila, inima, glanda tiroida, chisturi la sani) din ultimii ani.
Ba mai mult, am reusit sa fiu de ajutor si membrilor familiei, astfel incat fetita mea cea mica, in varsta de 6 ani, care racea mereu si tot anotimpul rece (toamna-iarna) facea de nenumarate ori faringo-amigdalita, nu a mai racit absolut deloc in toamna, iarna 2012 si primavara 2013.
Acum descopar site-ul tau care, in mare, imi spune aceleasi lucruri pe care le-am aflat in toamna trecuta si in care am incredere deplina.
Asadar, nimic nu este intamplator!
Felicitari pentru site si mult succes pe mai departe!
Reply
dan says:
14/07/2013 at 4:08 PM

“Noua medicina germana”…mi se pare un titlu aiurea…ceea ce spune acest dr.Hammer nu e ceva nou . In Romania Valeriu Popa era deasupra acestui medic si chiar mai profund, dar vezi ca nu a aparut “Noua medicina romanesca”…
Reply

Costea Paul George says:
14/07/2013 at 8:06 PM

draga dan… fiecare om din cei 6 miliarde are adevarul sau. stii cum e cu asta? ca si cum noi doi am fi in aceeasi cladire, dar la etaje diferite. vedem alte lucruri pe geam decat celalalt si consideram, credem cu tarie, ca ceea ce vede fiecare e adevarul.. eu accept si respect adevarul tau si nu pot sa il judec, etichetez pe valeriu popa atata timp cat doar am auzit de el… si nici macar dupa aia…

stii care este problema totusi? oamenii judeca si eticheteaza ceva fara a avea macar habar despre ce este vorba. eu de 3 ani studiez noua medicina germanica si pot sa spun ca ceva mai maret nu am mai intalnit. la inceput nu am crezut, dar de la primul curs incoace, tot ce s-a intamplat in viata mea, fiind atent la cele invatate, nu a facut decat sa intareasca adevarul acestei medicini. ca si cazuri concrete in jurul meu: prieten vindecat de cancer de colon, prietena vindecata de cancer de col uterin, eu vindecat de toate alergiile (polen, praf, par de pisica si de caine), sora mea vindecata de dureri in gat (cand bea apa rece de la frigider), crina veres de la cluj, trimisa acasa sa moara pt ca avea 4 cancere in faza terminala iar acum e complet vindecata… ar mai fi multi altii…

iar dr.hamer a fost indepartat din sistemul medical pentru ca, cu ce a descoperit el, lezeaza interesele big pharma & co, care conduce de fapt sistemul. cum sa il lase in pace? trebuie indepartat, persecutat, ca nu cumva sa se ajunga la implementarea unei medicini prin care multi ar avea miliarde de pierdut. el a vindecat 6000 de bolnavi de cancer din 6500, majoritatea trimisi acasa sa moara de catre medicina. citeste “mafia medicala” de ghislaine lanctot, fost medic, la fel, indepartat din sistem, care fost proprietara a 7 spitale si policlinici si stia ce se invarte in culise…

cu stima, paul
Reply

Paul Costea said...

Alisia Vernescu says:
11/08/2013 at 12:45 PM

Cum pot citi cursul tau de pe acest site? M-am inregistrat si am folosit parola dar nu merge. Ce trebuie sa mai fac? Este alt tip de parola?
Reply

Costea Paul George says:
11/08/2013 at 1:08 PM

cursul inca nu a pornit…urmeaza… :)… iti multumesc pt interes…
Reply

Catia says:
04/09/2013 at 2:57 PM

Foarte interesant articol!!! Cum pot afla si eu mai multe despre cursurile care se tin despre noua medicina germanica? Cine este Andrei si cand mai are cursuri? Am vazut ca in tara sunt mai multe persoane care sustin promovarea acestui nou tip de abordare a bolilor si sanatatii. Exista la nivel de tara ceva organizat, inclusiv pe resurse care pot fi accesate de cei interesati sau fiecare vorbeste separat?
Reply

Costea Paul George says:
05/09/2013 at 12:04 PM

Salut Catia… Nu exista nimic organizat la nivel de tara. Eu stiu doua persoane care tin cursuri de acest gen. Una este Crina Veres… Daca te intereseaza cand va fi la Iasi, stai pe pagina mea si vei afla… cu stima, paul
Reply

Cutean Mihaela says:
19/10/2013 at 3:38 PM

Datorita faptului ca sunt si eu interesata de Noua Medicina Germanica, domnule Costea Paul George va rog sa-mi trimite-ti si mie articulele dumneavoastra, va multumesc anticipat.
Reply

Costea Paul George says:
22/10/2013 at 9:17 AM

draga mea mihaela… nu trebuie decat sa te inscrii la newsletter introducandu-ti adresa de email si astfel vei primi toate articolele mele… pentru articolele vechi, te rog rasfoieste prin pagina, sunt o gramada… succes! 🙂
Reply

Sedler Gheorghe says:
03/01/2014 at 10:58 AM

La multi ani domnule Costea!

Mi-ar placea sa cumpar cartea dr.Hamer “Cele cinci legi ale biologiei” in limba romana, sau un fisier pdf. Cum sa procedez in acest scop? Cum a-ti reusit sa scapati de alergii? Pe cand un curs despre noua medicina germanica la Sibiu?

Cu stima,
Sedler Gheorghe
Reply

Costea Paul George says:
03/01/2014 at 11:51 AM

draga gheorghe… curs la sibiu va fi in data de 17 ian 2014… iar acolo vei putea intreba si de carte… daca vrei sa participi, te rog sa imi trimiti un email pe costeapaulgeorge@gmail.com

cu mult drag, paul
Reply

Paul Costea said...

Dana says:
23/01/2014 at 12:58 PM

Salut, ca sa vezi: citesc deja de cateva luni bune ce apare pe site-ul tau, la inceput ti-am scris si un mail sa intreb daca aveti cursuri cu Andrei, dar azi, cand ti-am vazut si poza, mi-am dat seama ca te cunosc. La cursurile NMG din Cluj, din octombrie 2012, do you remember me 🙂 ?
Ma bucur sincer ca ti-ai schimbat atat de frumos viata .
Reply

Costea Paul George says:
23/01/2014 at 6:35 PM

draga dana… eu imi amintesc de tine daca imi trimiti un email cu poza ta ori imi dai contul de facebook… imi pare bine ca ne cunoastem si ai o impresie placuta despre situl meu… 🙂

cu mult drag, paul

Reply